Consiliul Local Suceava a aprobat, la ultima reuniune, conferirea titlului de cetățean de onoare post—mortem academicianului Cristofor I. Simionescu, inginer chimist român, membru titular al Academiei Române, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. În anul 1976 a fost înlăturat din funcția de rector al Institutului Politehnic din Iași ca urmare a faptului că într-o discuție cu Erwin Wickert , ambasadorul RFG, i-a descris-o acestuia pe Elena Ceaușescu drept incultă și analfabetă. Discuția a fost înregistrată de Securitate. Începând cu luna noiembrie a anului 2013, în memoria marelui savant, la Iași, în cadrul Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului (fosta Facultate de Chimie Industrială) se organizează concursul tematic de chimie care-i poartă numele. de mare ofițer (2000).
Cristofor I Simionescu a susținut înfiinţarea Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava şi promovat valorilor şi frumuseţilor din regiunea natală, Bucovina. Fondator al Secţiei de celuloză, hârtie şi fibre din cadrul Institutului Politehnic Iaşi, Cristofor Simionescu a contribuit la promovarea inginerilor chimişti din Combinatul de Celuloză şi Hârtie Suceava.Din Comitetul de iniţiativă privind acordarea distincţiei au făcut parte Valentin Popa, rectorul Universităţii „Ştefan cele Mare” Suceava, academicienii Bogdan Simionescu şi Tudor Vasile Simionescu, moştenitori legali ai lui Cristofor I. Simionescu, fiind de acord cu conferirea, părintelui lor, postmortem a titlului de cetăţean de onoare al municipiului Suceava.
Primarul Sucevei, Ion Lungu a spus că acesta este vorba despre o somitate, chiar dacă într-o epocă apusă, însă în care, chiar şi atunci, valorile erau bine conturate. Născut la Dumbrăveni, județul Suceava, Cristofor I. Simionescu a fost specialist în domeniul chimieimacromoleculare, a efectuat studii în domeniul chimiei lemnului și celulozei, a polimerilor și a copolimerilor grefați. Domnia sa are contribuții științifice și în domeniul tehnologiei chimice a celulozei, hârtiei și fibrelor artificial,fiind și autor a numeroase lucrări științifice. CV-ul omului de știință este unul impresionant.
Membru corespondent (2 iulie 1955) și membru titular (21 martie 1963) al Academiei Române; vicepreședinte al Academiei Române (1 martie 1974 – 2 februarie 1990) și vicepreședinte cu delegație de președinte al Academiei Române (3 iunie 1977 – 19 martie 1980); președinte al Filialei Iași a Academiei Române (1963 – 1974 și 1989 – 2001).
Studii liceale la Suceava și Iași și superioare (Facultatea de Chimie Industrială) la Iași. În 1948 și-a susținut teza Contribuții la cunoașterea uleiurilor vegetale indigene, obținând titlul de doctor inginer în științe chimice. A fost preparator (1943), asistent (1944-1948), conferențiar (1948-1951), profesor și șef de catedră (din 1952), director de studii (1949-1951), prorector (1951-1952) și rector (1953-1976) la Institutul Politehnic “Gh. Asachi” din Iași; șef al Secției de Chimie Macromoleculară (1956-1970) și director (1970-2000) al Institutului de Chimie Macromoleculară “P. Poni” din Iași. Paralel cu activitatea didactică, desfășoară o bogată muncă științifică, efectuând și conducând numeroase cercetări în domenii ale chimiei organice și macromoleculare, chimiei lemnului și stufului, chimiei și tehnologiei celulozei, chimiei polizaharidelor, mecanochimiei polimerilor, plasmochimiei, sintezei și studiului unor precursori ai materiei vii etc.
Este autorul unor studii privitoare la speciile de lemn ce cresc pe teritoriul României, mai ales speciile cu dezvoltare rapidă (plop, salcie), în vederea valorificării materiilor prime, și al unor cercetări privind tehnologia hârtiei (procedeul alcalin de încleiere a hârtiei), obținerea hârtiilor sintetice și semisintetice și a hârtiei cu proprietăți speciale. De numele său se leagă contribuțiile aduse la sinteza mecanochimică a compușilor macromoleculari (poliamide-poliesteri), complexarea cu metale pentru obținerea polimerilor semiconductori, grefarea compușilor macromoleculari pe cale mecano-chimică. A dezvoltat chimia de sinteză a unor compuși macromoleculari proveniți din acetilenă și derivați cu proprietăți semi- și fotoconductoare. A elaborat teoria conducției în compuși organici. De mare însemnătate sunt cercetările în domeniul copolimerizării și al obținerii copolimerilor secventați. A inițiat cercetări într-un nou domeniu: sinteza polimerilor prin metode ionice pe cale electrochimică. Este autorul unor studii privitoare la structura fizică a compușilor macromoleculari naturali și sintetici, efectuate pe calea degradării menajate a polimerilor: hidroliză, degradare termică. Rezultatele cercetărilor sale le-a făcut cunoscute în numeroase cărți și studii, Proteine (1982).
A publicat și lucrări privitoare la istoria chimiei (Figuri de chimiști români, 1964) și la relația științe – filosofie precum și eseuri (Gânduri, 5 vol.). Este fondatorul și redactorul responsabil al revistei internaționale “Cellulose Chemistry and Technology” și al “Memoriilor Secțiilor Științifice ale Academiei Române”, seria a IV-a. Membru al academiilor de științe din Chișinău (1991), al Academiei de Științe din New York, al Academiei Ungare de Științe, al Academiei Internaționale de Știință a Lemnului (IAWS), al Academiei Europene de Științe și Arte, al societăților de chimie din Franța și S.U.A., al Societății de Chimie Industrială din Paris etc. Doctor honoris causa al Institutului Chimico – Tehnologic din Sofia. A fost distins cu Medalia de Aur a Societății Americane de Chimie (1976) și cu Ordinul Național “Steaua României” în grad de mare ofițer (2000).