Un sucevean de 29 de ani s-a împuşcat cu arma de vânătoare în timp ce conducea, pe raza comunei Brodina. Potrivit poliţiştilor, în jurul orei 16.00, doi bărbaţi unul de 30 ani și celălalt de 29 ani, ambii din orașul Vicovu de Sus, deținători autorizați de arme de vânătoare s-au deplasat cu autoturismul de teren, spre comuna Brodina, pentru a rămâne la un canton, iar în dimineața zilei de duminică urmând să participe la o vânătoare autorizată.
Astfel, cei doi și-au așezat armele de vânătoare în autoturism cu țevile îndreptate spre plafon, iar la un moment dat, bărbatul de 29 de ani care conducea autoturismul a virat la stânga, timp în care una din cele două arme s-a descărcat accidental, rănindu-l ușor în zona brațului drept.
Victima a fost preluată de un echipaj de ambulanță care l-a transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cele două arme de vânătoare, muniția și alte bunuri au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.