Un tânăr de 20 de ani a fost reţinut, miercuri, de poliţiştii suceveni, după ce acesta a tâlhărit o fată de 26 de ani. Bărbatul din localitatea George Enescu din judeţul Botoşani a acostat victima pe 22 octombrie în Parcul Alexandru Sahia din municipiul Rădăuţi, lovind-o şi deposedând-o de telefonul mobil, care valorează aproximativ 800 lei. Ulterior, autorul tâlhăriei a fugit.
Ancheta poliţiştilor suceveni a durat aproximativ două luni, iar, în urma desfăşurării activităţilor investigative şi a continuării verificărilor, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un tânăr de 20 de ani, din comuna George Enescu- Botoșani.
Oamenii legii au mai stabilit că tânărul botoşănean a vândut telefonul mobil sustras de la victimă pe raza municipiului Dorohoi, în luna noiembrie 2014. Telefonul a fost, apoi, recuperat.
Poliţiştii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a suspectului, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.