Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, susţine că anul care este pe sfârşite a fost unul cu realizări deşi din punct de vedere financiar a fost extrem de dificil.
„2014 a fost un an dificil din punct de vedere financiar, dar, cu toate astea, am avut câteva realizări. Sper ca din primăvară să ne apucăm să modernizăm zona centrală a oraşului, să semnăm contractul pentru finalizarea campusului şcolar”, a declarat Lungu.
Potrivit edilului, printre realizările importante din 2014 se numără demararea reabilitării mai multor străzi, a podului şi pasajului CFR din Iţcani, darea în funcţiune a skate-parkului, finalizarea lucrărilor la Centrul Cultural Bucovina, finanţarea cu 150.000 de lei a secţiei de cardiologie a Spitalului Judeţean, dar şi acordarea a peste 73.800 de abonamente subvenţionate la elevi, studenţi şi pensionari.
Primăria Suceava a alocat, în 2014, 500.000 de lei Catedralei „Naşterea Domnului” de pe Mărăşeşti.
Cel mai mare regret al edilului este că nu a finalizat lucrările la şoseaua de centură.