O bătrână de 89 de ani a fost înşelată de doi indivizi, care s-au dat drept instalatori, şi i-au spus că au mers la ea să-i verifice şi să încaseze consumul de apă. Marţi, la casa femeii, care locuieşte singură, au venit cei doi indivizi, iar după verificarea caloriferelor, una dintre persoane i-a solicitat victimei cuponul de pensii și i-a comunicat faptul că, dacă plătește suma de 205 lei, nu va mai plăti niciodată consumul de apă.
După ce a plătit suma de bani, persoanei vătămate i s-a părut suspect faptul că nu i s-a eliberat nici o chitanță, ocazie cu care, a mers la vecine şi şi-a dat seama că a fost înșelată.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înşelăciune, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.