Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată, vineri seară, de o femeie de 26 ani, din localitate, despre faptul că în jurul orei 22.00, în timp ce se deplasa către domiciliu, a fost acostată de un bărbat necunoscut, care i-a distras atenţia şi i-a sustras poșeta în care avea bani și alte bunuri
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 21.45, în timp ce victima se deplasa din centrul municipiului către domiciliu, un bărbat necunoscut s-a apropiat de femeie și fără a o lovi sau amenința verbal, i-a luat de pe umăr poșeta în care se aflau documente personale, 2 carduri, un telefon și bani, după care a fugit.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorului și recuperarea prejudiciului, în valoare de circa 600 lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.