Un accident a avut loc, marţi, pe DN 17 în interiorul comunei Vama. Un bărbat de 64 ani din oraşul Frasin, în timp ce conducea autoturismul, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, nu a redus viteza la carosabilul acoperit cu zăpadă şi gheaţă şi a intrat în coliziune cu un stâlp electric.
În urma impactului două tinere, una de 20 ani şi cealaltă de 21 ani, ambele din comuna Vama, pasagere în autoturism au fost rănite, prima grav şi cea de-a doua uşor.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirea alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.