Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

A luat maşina părinţilor pe ascuns şi a condus băut şi fără permis. Vezi cum s-a terminat totul!

politie1-500x280Duminică, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe DN 2 H, pe raza comunei Putna, a identificat într-un șanț un autoturism ce prezenta avarii minore și lângă acesta un tânăr.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr de 22 ani, din oraşul Vicovu de Sus, ce nu posedă permis de conducere, profitând de faptul că părinții săi se odihneau,  a sustras autoturismul din curtea locuinței și după ce a consumat băuturi alcoolice,  a plecat la volanul autoturismului cu intenția de a ajunge în comuna Putna.

like-facebookAstfel, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H, a efectuat o manevră de evitare a coliziunii cu alt autoturism, însă carosabilul fiind acoperit cu polei, a derapat și a intrat în șanț.

Întrucât emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*