Un bărbat de 27 de ani din municipiul Suceava a fost încarcerat, joi, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava după ce, pe numele său, în luna iulie a.c., Tribunalul Suceava a emis mandatul de arestare preventivă, prin care s-a dispus arestarea acestuia pe o perioadă de 30 zile, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar Judecătoria Suceava a emis în aceeași lună mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Suceveanul Bogdan Andrei Nastasi, unul dintre locotenenţii lui Ilie Popovici, a fost pus în urmărire națională și internațională. Astfel, după ce a fost identificat în Austria, miercuri, bărbatul a fost preluat de pe Aeroportul Otopeni de polițiștii Serviciului Investigații Criminale, fiind escortat și introdus în arestul I.P.J. Suceava.