Joi seară, pe strada Cimitirului din localitatea Tişăuţi, comuna Ipoteşti, polițiștii au oprit pentru control autoturismul condus de un localnic de 54 ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi ,, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.
stimati politisti si toti cei ce trebuie sa opriti aceste dezastre propuneti legea ca in cazul in care un sofer va fi baut la volan sa i se ia permisul pentru totdeauna fara drept de a redobandi din nou permisul pentru toata viata asa cred ca nu vor mai fi idioti care sa puna viiata in pericol a altor persoane corecte