Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor, susţine că modernizarea aerogării la Aeroportul Suceava este în grafic şi că se va mai lucra atât timp cât vremea va permite. Şeful judeţului a postat pe pagina sa de socializare câteva fotografii cu aerogara, turnul de control, dar arată şi cum va arăta Aeroportul Suceava după ce va fi finalizat.
„Modernizarea aerogării la Aeroportul Suceava este în grafic. Am montat structura exterioară pe care va fi montată arhitectura din lemn. Lucrările la Aeroportul Suceava continuă cât timp ne mai permite vremea. Turnul de control este finalizat ca structură de rezistenţă”, a precizat Nechifor.