Unul dintre cei mai mari poeţi ai judeţului Suceava şi chiar a României, Cornelia Maria Savu, originară din Vatra Dornei dar stabilită în București, a plecat la Ceruri la vârsta de 60 de ani.
Poeta a fost găsită moartă, sâmbătă dimineaţă, în locuinţa sa din Bucureşti, cauzele decesului urmând să fie stabilite în zilele următoare de catre medicii legisti.
“Cu mare regret, vă anunţ moartea Corneliei Maria Savu! Am procedat la deschiderea uşii cu poliţia şi Ambulanţa. Aşteptăm IML-ul pentru a afla cauza morţii. Dumnezeu să o ierte!”, a declarat Dan Mircea Cipariu, preşedintele Filialei Bucureşti – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România (USR).
Cornelia Maria Savu s-a născut la 4 septembrie 1954 la Vatra Dornei, judeţul Suceava. Aceasta a absolvit cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Română (secţia română-engleză) a Universităţii Bucureşti în 1977.
A semnat volumele de versuri “Totem în alb”, Editura Albatros 1973, “Uraniu, forme şi oameni de zăpadă”, Editura Eminescu, “1978, Emblema”, Editura Eminescu, 1980, “Aventuri fără anestezie”, Editura Eminescu, 1983, “Semne de viaţă”, Editura Eminescu, 1987, “Roman cu sertare”, Editura Vinea, 2005, 2009, Editura Dacia XXI, 2012.
A fost profesoară de limba engleză, editor la Editura Ion Creangă, redactor, şef departament, editorialist, editor senior la cotidianul Curierul naţional şi la revista Cultura.
De asemenea, Cornelia Maria Savu a primit premiul Nicolae Labiş pentru poezie, dar şi premiul pentru jurnalism cultural al Uniunii Scriitorilor din România (USR), premiul pentru jurnalism cultural al Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editorilor din România (APLER) şi premiul pentru jurnalism cultural al revistei Tomis.
Totodată, aceasta a primit distincţia Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer conferit de preşedintele României de la acea vreme, Ion Iliescu şi premiul pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru volumul “Roman cu sertare”, (2005).