Duminică, Postul de poliție Boroaia a fost sesizat despre faptul că în jurul orei 11.00, o persoană necunoscută a pătruns în locuința unui bătrân de 88 ani, din localitate și i-a sustras o sumă de bani.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 11.00, fiind singură la domiciliu, partea vătămată a fost strigată de un tânăr necunoscut, care l-a rugat să-i schimbe o bancnotă de 500 lei.
Persoana vătămată a fost de acord și a intrat în casă însoțit de acel necunoscut, ocazie cu care a scos o cutie în care avea suma de 10.000 lei, cu intenția de a-i schimba bancnota tânărului, care profitând de neatenția acesteia, a luat cutia cu bani și a ieșit în fugă din casă.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, potrivit IPJ Suceava.