Sâmbătă, poliţiştii orașului Salcea au fost sesizați despre faptul că la o societate comercială din localitatea Plopeni, s-a produs un accident de muncă.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul, în jurul orei 09.30, în timp ce se afla în atelierul de confecții metalice, într-un moment de neatenție, un bărbat de 57 ani, din comuna Siminicea, angajat al societății, a introdus mâna stângă între plăcile matriței presei la care lucra și și-a secționat mai multe degete.
Din audierea martorilor a rezultat faptul că victima lucra la acea presă, fără a folosi dispozitivul de protecție. Victima a fost condusă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Despre incident a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.