Lucrările de modernizare a Aeroportului Salcea-Suceava se derulează fără probleme, iar din luna august 2015, acesta ar putea fi operațional. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, joi, că investiția se desfășoară în prezent la aerogară, pistă și la turnul de control, precum şi la montarea sistemului ILS.Pe Aeroportul Ştefan cel Mare din Suceava ar urma să opereze 6 companii low-cost şi compania Tarom. La rândul său, firma constructoare, „Tehnic-Asist” Botoşani, a reclamat că sunt sincope la plata lucrărilor.
„Ritmul categoric poate fi și mai bun, dar sunt anumite sincope în realizarea plăților, avem o producție realizată de 33 milioane lei, plățile efectuate sunt de 12 milioane lei, diferența este greu de suportat”, a declarat managerul de proiect Gheorghe Rusanovschi.
Valoarea lucrărilor efectuate la aeroportul sucevean este de 31-33 de milioane de lei, din care s-au decontat doar 12 milioane de lei.







