Potrivit datelor Biroului Electoral Central, în judeţul Suceava, până la ora 10.00, 5,41 % dintre sucevenii înscrişi pe liste şi-au exprimat votul la secţiile de votare organizate.
Cei mai mulţi dintre cei care au ieşit la vot până la ora 10.00 sunt din mediul urban, respectiv 5,67%, iar 5,20% sunt din mediul rural.
Astfel, judeţul nostru se clasează în coada topului judeţelor după numărul alegătorilor care au votat până la ora respectivă.
Cea mai bună prezenţă, la ora raportată, a fost la Teleorman, 8,86%, Olt, 8,62%, Dâmboviţa, 8,21% şi Constanţa, 8,20. Cele mai mici procente s-au înregistrat în Covasna, 4,59%, Maramureş, 4,70%, Harghita, 4,84% şi Satu Mare, 4,97%.
În total, în judeţul Suceava, sunt aşteptaţi la vot 581.000 de suceveni, la cele 553 de secţii de votare.