Patru minori din municipiul Rădăuţi sunt cercetaţi de poliţişti după ce au spart locuinţa unei femei de 43 de ani, marţi, şi au furat mai multe bunuri, dar au pătruns şi într-o casă aflată în construcţie, în noaptea de luni spre marţi, de unde au furat tot ce au crezut că pot valorifica.
Este vorba despre patru minori de 16 ani, de 15 ani şi doi de 14 ani de 14 ani, toți din municipiul Rădăuți.
Potrivit poliţiştilor, s-a reușit recuperarea mai multor bunuri care fac obiectul și altor cauze penale aflate în lucru, fiind probată activitatea infracțională a autorilor.
Întrucât minorul de 16 ani a încălcat măsura controlului judiciar, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu privire la înlocuirea acesteia, cu măsura internării într-un centru de reeducare.
„Față de ceilalți trei autori se fac cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, urmând a fi prezentați Serviciului de Medicină Legală în vederea expertizării psihiatrice pentru stabilirea discernământului în momentul comiterii faptelor”, susţin reprezentanţii Poliţiei sucevene.