Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Vizită terminată pe patul de spital. Un bărbat a fost lovit cu un cuţit

cutitUn tânăr de 28 de ani din comuna Şcheia a fost agresat cu un cuţit, în noaptea de duminică spre luni, de un bărbat, din comuna  Ciprian Porumbescu, în timp ce se afla în vizită la o rudă a agresorului.

Potrivit poliţiştilor, în seara zilei de duminică, tânărul de 28 de ani, împreună cu concubina sa, ambii din comuna Șcheia, au mers în vizită la un bărbat din comuna Ciprian Porumbescu, unde au consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 02.00,  când, între gazdă și  tânărul de 28 de ani a avut o discuție în contradictoriu, ce a degenerat într-o altercație.

like-facebookÎn acel moment în curtea  părții vătămate a venit un vecin, de 23 de ani, care a intervenit între cei doi, însă nu a reușit să îi calmeze, iar în momentul în care bărbatul de 28 de ani l-a lovit cu pumnul pe cel la care venise în vizită, vecinul de 23 de ani a scos un cuțit și l-a înțepat pe agresor în partea dreaptă spate.

La fața locului s-a prezentat o ambulanță, care l-a transportat pe bărbatul de 28 de ani la  spitalul pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză s-a întocmit dosar penal împotriva agresorului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*