Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un băiat de 11 ani, de la o casă de copii din Broşteni, riscă să rămână paralizat după ce ar fi fost pus la muncă în curtea unei angajate

spitalUn copil în vâstă de 11 ani, folosit la muncile agricole de către un angajat al centrului în care era instituţionalizat, a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava. Totul s-a petrecut în după-amiaza de joi, 23 octombrie, când un grup de elevi de la Casa de Copii “Pâinea Vieţii” din oraşul Broşteni a fost luat de către o angajată, Cristina Ionescu, acasă la ea, unde i-a pus să culeagă nuci. Se pare că s-a rupt o creangă a unui copac, iar A. V. a căzut de la o înălţime de aproximativ doi metri, lovitura fiind atât de puternică încât copilul nu a mai putut să se mişte, rămânând ţintuit la pământ. S-a solicitat la numărul unic de urgenţă 112, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă, care a ajuns în Broşteni şi a luat băiatul în jurul orelor 20,00.

like-facebookCu nişte dureri cumplite acesta a povestit ce s-a întâmplat şi cu lacrimi în ochi tot întreba personalul medical dacă se va face bine, repetând că nu-şi mai simte picioarele. Din declaraţiile personalului de pe Ambulanţă a reieşit că starea minorului a fost agravată de către cei care se aflau de faţă în momentul producerii tragediei, pentru că l-au mutat din locul în care căzuse iniţial, producându-i mai multe leziuni. După ce a fost dus în primă fază la Spitalul din Vatra Dornei, unde doctorii s-au declarat neputincioşi în faţa unui caz atât de grav, copilul în vârstă de 11 ani a ajuns, joi, în jurul orelor 23.30, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, unde medicii urgentişti l-au diagnosticat cu fractură de coloană vertebrală, posibilă paralizie la membrele inferioare, luându-se imediat decizia transferului la Clinica de copii “Sfânta Maria” Iaşi, secţia de Neurochirurgie.

Un copil instituţionalizat, folosit în interese personale de către cei care se presupune că ar fi trebuit să-i poarte de grijă, după cum chiar el a povestit, s-au putea să rămână blocat într-un scaun cu rotile, dar se pare că accidentul acesta nefericit nu a fost considerat de către persoanele abilitate un eveniment important, din moment ce nimeni nu s-a sinchisit să sesizeze Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, reprezentanţii acestei instituţii arătându-se intrigaţi că au aflat situaţia de la un reporter al cotidianului “Obiectiv”.

Minorul are nevoie de urgenţă de o intervenţie chirurgicală, iar medicii ieşeni încearcă să-i găsească mama pentru a-şi da acordul, copilul fiind originar din judeţul Botoşani. “Nu ne-a sesizat nimeni în legătură cu acest incident, nici asistentul social din cadrul Spitalului Judeţean, nici vreun reprezentant al acestei Case de copii”, a declarat Nicoleta Daneliuc, purtătoare de cuvânt în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava.

Conducerea Casei de Copii “Pâinea vieţii”, prin directorul Adrian Pănican, are însă o altă versiune pentru cele întâmplate chiar dacă, conctactată telefonic, secretara de la Casa de Copii din Broşteni, a confirmat că elevii au fost luaţi de către angajata centrului, Cristina Ionescu, pentru a-i culege nucile. “Copiii au fost învoiţi pentru a merge la un magazin să cumpere dulciuri, iar pe drum spre centru au rugat o vecină să-i lase să culeagă câteva nuci să mănânce. Au intrat în curtea acesteia dar nu s-au mulţumit cu ce au găsit pe jos şi s-au urcat în copac. A fost o situaţie nefericită, iar copilul a căzut din copac. E foarte simplu, a fost un accident nefericit şi atât. Nu consider că e subiect de propagandă”, a declarat, iritat, directorul Adrian Pănican. Culmea ironiei este că acea vecină este chiar angajata centrului, Cristina Ionescu, despre care minorul a declarat pe patul de spital, că îi ia în mod frecvent acasă la ea şi-i pune la muncă pe copii.

“Vom demara în cursul săptămânii viitoare o anchetă mai amplă pentru a vedea exact în ce condiţii funcţionează acest centru privat şi dacă au toate acreditările necesare. Este un caz grav”, a declarat Nicoleta Daneliuc.

In acest moment, copilul de la Centrul privat de plasament din Broşteni este în stare gravă la Clinica “Sfânta Maria” din Iaşi, iar medicii care îl îngrijesc sunt rezervaţi în ceea ce priveşte evoluţia stării lui de sănătate şi dacă va mai putea merge vreodată.

Sursa: Obiectiv de Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*