Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Anchetă a inspectorilor şcolari la o şcoală din judeţ după ce elevii au primit rechizite de la un partid politic

rechiziteInspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a desfăşurat o anchetă la Şcoala Gimnazială „Ioan Băncescu” Adâncata după ce mai mulţi elevi au primit rechizite şcolare din partea unor reprezentanţi ai Partidului Mişcarea Populară.
Potrivit directorului unităţii de învăţământ, Maria Crăciunescu, au fost împărţite un număr de 14 pachete cu rechizite, înainte de campania electorală.

Noi am mai primit sponsorizări, dar de regulă nu acceptăm din partea partidelor politice, tocmai ca să nu existe probleme. De această dată, doamna învăţătoare le-a acceptat doarece s-a gândit că sunt copii din familii cu situaţii financiare precare şi i-ar ajuta”, a declarat Maria Crăciunescu.

like-facebookPotrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean  (ISJ) Suceava, ancheta a relevat faptul că părinţii elevilor clasei a III-a şi-au exprimat în scris acordul ca minorii să primească bunuri din sponsorizări şi să facă fotografii cu donatorul/sponsorul, dar cu condiţia ca aceste imagini să nu facă obiectul unor scopuri comerciale sau indecente.

La nivelul şcolii continuă cercetarea declanşată în cazul învăţătoarei de la clasa respectivă, urmând a fi comunicate măsurile luate”, se arată într-un comunicat al ISJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*