Un sucevean a ajuns ca la 30 de ani să fie unul dintre cei mai cunoscuţi tenori la nivel internaţional. Este vorba despre Teodor Ilincăi, care a devenit, în acest an, şi cetăţean de onoare al municipiului Fălticeni. Ilincăi a studiat oboiul, iar dupa absolvirea liceului a debutat artistic printr-o colaborare cu Teatrul de Revistă Constantin Tanase, dar şi în emisiuni concurs la TVR 1.
El este absolvent al Universităţii de Muzică Bucureşti şi a studiat canto cu tenorul Corneliu Fanateanu.
Din anul 2006 a devenit solist al Operei Naţionale Bucureşti. De aici, suceveanul care cu care se mândreşte întregul judeţ şi chiar întreaga ţară a ajuns să cânte pe cele mai importante scene ale lumii alături de solişti extrem de renumiţi printre care şi băcăuanca Angela Gheorghiu.