Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru că a tăiat arbori ilegal

lemnUn localnic de 65 de ani a fost reclamat la Polişie că taie și sustrage ilegal arbori pe raza comunei Izvoarele Sucevei, din locul denumit ”Danileni”. La fața locului s-au deplasat poliţiştii şi lucrători silvici din cadrul Ocolului Silvic Breaza, ocazie cu care, a fost oprită în trafic autoutilitara condusă de un bărbat de 50 ani, din comuna Valea Moldovei, care transporta către un bărbat din comuna Breaza, 13,37 m.c. material lemnos, fără documente legale.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr.171/ 2010, cu suma de 1.000 lei, iar cantitatea de 13,37 m.c., lemn de esenţă răşinoase, în valoare de 2.674 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

În continuarea cercetărilor, pe terenul denumit ”Danileni”, proprietatea bărbatului de 65 ani, din comuna Izvoarele Sucevei, echipele mixte polițiști-lucrători silvici au identificat 16 cioate esenţă răşinoase, nemarcate, tăiate fără drept de proprietar, în perioada 10-13.10.2014.

Cioatele au fost  inventariate  de lucrătorii silvici, stabilindu-se cantitatea de 18,45 m.c. și un prejudiciu de aproximativ 4.000 lei, din care, anterior, au  fost confiscați  13,37 m.c., iar restul de 5,08 mc, a fost comercializat la o persoană necunoscută.

În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de bărbatul de 65 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere de arbori fără drept, urmând să se dispună procedural”, potrivit IPJ Suceava.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*