Accident, miercuri seară, pe un drum comunal neclasificat, din comuna Mitocu Dragomirnei. Un minor de 17 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu autoturismul care circula din sens opus și condus de un bărbat de 54 de ani, din municipiul Suceava. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorului.
Conducătorii celor două vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că minorul nu deţine permis de conducere, numărul de înmatriculare montat pe moped a aparţinut altui vehicul, iar mopedul nu figurează ca fiind înmatriculat.
„În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.