O vorbă din popor spune că „îţi faci milă de necuratul”, iar aceasta i se potriveşte foarte bine unui bărbat din Câmpulung Moldovenesc care, joi, a vrut să le ofere o sumă de bani unor tineri despre care ştia că nu au loc de muncă, dar aceştia i-au furat portofelul şi duşi au fost.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că la intrarea în scara blocului unde locuieşte, victima s-a întâlnit cu doi tineri, pe care-i cunoaşte din vedere și cu care s-a întâlnit anterior într-un bar și cunoscând faptul că cei doi nu au loc de muncă, s-a oferit să le dea o sumă de bani, dar în momentul în care a scos portofelul în care avea suma de 1.750 lei, unul din cei doi i l-a luat din mână fără violenţă şi au fugit.
În urma activităților întreprinse de polițiști cei doi autori au fost identificaţi în incinta unei societăți comerciale ca fiind un tânăr de 18 ani şi unul de 21 de ani, ambii din localitate.
Cu ocazia cercetărilor, aceştia au recunoscut comiterea faptei, asupra lor fiind găsită suma de 1.400 lei. Cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cu propuneri preventive.