Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Direcția Școala de Arte “Ion Irimescu” Suceava și Asociația Kult-Art, organizează la Suceava în zilele de 23 şi 24 octombrie 2014 Festivalul – concurs internaţional de folclor „Cântecele Neamului”.
Festivalul are ca principal obiectiv crearea cadrului necesar lansării profesionale a tinerilor solişti vocali şi instrumentişti, elevi ai Şcolilor Populare de Arte din ţară şi din ţările în care comunităţile româneşti păstrează tradiţiile folclorice naţionale (Ucraina, Moldova, Serbia, Ungaria, Bulgaria).
Concursul se desfășoară pe două secțiuni:
Secţiunea I – solişti vocali
Fiecare solist vocal va prezenta în concurs două melodii: o doină sau baladă (fără acompaniament) şi un cântec de joc (cu acompaniament), ambele reprezentând zona din care provine.
Secţiunea a II a – solişti instrumentişti
Fiecare solist instrumentist va prezenta în concurs două piese instrumentale (tipice zonei pe care o reprezintă), din care una de virtuozitate, (ambele cu acompaniament).
Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra Ansamblului Folcloric „Bucovina” al Şcolii de Arte „Ion Irimescu” Suceava.
Şcolile de artă vor selecta şi înscrie câte un singur participant cu vârsta cuprinsă între 15-30 ani, pentru fiecare secţiune.
Concurenţii vor trimite fişele de participare şi partiturile (linia melodică şi cifrajul armonic), în tonalitatea în care vor fi cântate, până la data de 14 octombrie 2014 (data poştei) pe adresa: Şcoala de Arte „Ion Irimescu”, Str. Universităţii, nr.48, cod.720228, Suceava – România, sau prin fax:0040-0230-551372 sau prin email: centrul_cultural_bucovina@yahoo.com. Laureații festivalului din edițiile precedente nu vor putea participa în concurs.
Participanţii se vor prezenta la Suceava joi, 23 octombrie 2014 până la orele 10:00, la sediul Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” (Dom Polski) din strada Ion Vodă Viteazul nr.5 (locul de desfăşurare a concursului) şi vor avea asupra lor actul de identitate sau paşaportul.
Juriul constituit din personalităţi în domeniu din ţară şi străinătate îşi rezervă dreptul de a redistribui premiile neacordate.
Programul Festivalului
Joi 23 octombrie 2014 – ora 10:00 – tragerea la sorţi a intrării în concurs (prezenţa tuturor participanţilor este obligatorie);
– ora 11:00 – repetiţii cu orchestra ;
– ora 17:00 – concurs.
Vineri 24 octombrie 2014 – ora 10:00 jurizarea;
– ora 17:00 – premierea şi gala laureaţilor;
– ora 18:00 – spectacol susținut de Ansamblul „Bucovina” al Școlii de Artă „Ion Irimescu „ Suceava.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Școlii de Arte I. Irimescu Suceava și la tel. 0230/551372.
Festivalul – concurs Internaţional de muzică populară românească “CANTECELE NEAMULUI”, ediţia а VII-а, Suceava 2014 face parte din proiectul “Educația artistică și culturală în contextul cooperării transfrontaliere durabile”. MIS ETC 2557