Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Primarul Sucevei, nemulţumit că membrii Consiliului Local iau decizii după cum le dictează partidul, nu conştiinţa

ion lunguPrimarul Sucevei, Ion Lungu, este nemulţumit de faptul că membrii legislativului local nu pot lua decizii după cum le dictează conştiinţa, ci partidul din care fac parte.
El a declarat, miercuri, că persoanele alese de suceveni la ultimele alegeri locale sunt “date deoparte de politruci”.
În acelaşi context, Lungu a adăugat că îl bucură ieşirea unor consilieri “de sub talpa politică, pentru a se exprima aşa cum cred ei de cuviinţă”.
like-facebookDin păcate, această dihonie de la nivel naţional a ajuns şi în Consiliul Local Suceava. Iată că, în 4 şedinţe, nu am reuşit să aprobăm aproape nimic, pentru că este o egalitate între numărul de consilieri. Tocmai de aceea am decis să mă declar independent din punct de vedere politic. Aleşii trebuie să lucreze pentru comunitate şi în interesul cetăţenilor. Din păcate, astăzi legea este strâmbă, iar de multe ori, deciziile sunt luate de politruci, şi nu de cei care au fost desemnaţi prin vot să conducă Primăria, respectiv de consilieri, primar şi viceprimari”, a spus Lungu.
Până acum, 5 consilieri locali suceveni au decis să devină independenţi.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*