Europarlamentarul Victor Negrescu şi-a deschis, duminică, cabinet în incinta sediului Partidului Social Democrat din Suceava, în prezenţa preşedintelui organizaţiei judeţene a PSD, Cătălin Ioan Nechifor, a senatorului Neculai Bereanu şi a preşedintelui PES Activists Suceava, George Şoldan. Negrescu este membru în Comisia pentru Bugete şi Comisia Juridică din Parlamentul European.
“Deschid acest birou de europarlamentar pentru că am fost prezent şi înainte şi în campania electorală în Suceava şi am fost impresionat de modul în care am fost primit de oameni, în special în Municipiul Vatra Dornei şi la Iacobeni. Mă ţin astfel de o promisiune făcută oamenilor cu care am discutat şi subliniez astfel relaţia foarte bună pe care o am cu preşedintele Partidului Social Democrat Suceava, Cătălin Ioan Nechifor. Îmi place politica lucrurilor concrete şi de aceea menţionez că în două luni de mandat am reuşit să obţin avizul pozitiv al Comisiei Europene pentru un proiect pilot de un milion de euro destinat creşterii accesului la servicii medicale în mediu rural“, a declarat europarlamentarul.
Preşedinte al organizaţiei PES Activists România, structura care reuneşte peste 7000 de membri şi simpatizanţi PSD de toate vârstele interesaţi de politica europeană, europarlamentarul Victor Negrescu, va fi reprezentat în judeţul Suceava prin coordonatorul judeţean al structurii, George Şoldan. Săptămânal echipa PES Activists Suceava va acorda audienţe la sediul PSD Suceava pentru a discuta cu cei interesaţi de activitatea europarlamentarului Victor Negrescu.