Vineri, 3 octombrie a.c., cu începere de la 11.00, în Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” va avea loc Salonul Literaturii Române din Bucovina, ediţia a XI-a.
În deschiderea evenimentului, organizat sub egida Consiliului Judeţean Suceava de Biblioteca Bucovinei şi Societatea Scriitorilor Bucovineni, vor fi prezentate, la ceas aniversar, revistele „Glasul Bucovinei”, „Analele Bucovinei” şi „Bucovina literară”, primele două împlinind două decenii de existenţă, respectiv, cea din urmă, 25 de ani de când apare în serie nouă, la Suceava.
După acest moment, scriitoarea şi publicista Doina Cernica va susţine un excurs „Despre cărţile publicate de bucovineni de la salonul precedent şi până în prezent”, care va fi urmat de comunicarea intitulată „Literatura română în contextul cultural din regiunea Cernăuţi: dezvoltarea în prezent şi perspective de viitor”, autor Elena Mihai, director al Bibliotecii Raionale „Gheorghe Asachi” Herţa.
În partea a doua a manifestării vor fi lansate cărţile Scrisori bucovinene, Suceava, 2014, a lui Eugen Dimitriu şi Sindromul Robinson, Iaşi, Polirom, 2014, a lui Radu Mareş. Despre cărţi vor vorbi Elena Brânduşa Steiciuc, Doina Cernica şi Ion Filipciuc.
Moderator al acţiunii va fi Alexandru Ovidiu Vintilă.
Pe lângă cei menţionaţi, dintre invitaţi vor mai face parte Alexandrina Cernov şi Ilie Luceac, directorul, respectiv redactorul-şef al publicaţiei cernăuţene „Glasul Bucovinei”, Vasile Schipor, reprezentatul revistei „Analele Bucovinei”, care apare sub egida Academiei Române, precum şi un număr de bibliotecare din raioanele Herţa şi Hliboca din regiunea Cernăuţi.