Un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din comuna Frătăuţii Noi a fost arestat preventiv, miercuri, în baza unui mandat emis de Tribunalul Suceava, pentru că nu a respectat termenii controlului judiciar.
Bărbatul era cercetat sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, dar pentru că nu a respectat prevederile ordonanţei, s-a solicitat înlocuirea măsurii controlului judiciar, cu cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv, măsură respinsă la data de 18 septembrie de Judecătoria Rădăuţi, însă admisă în contestaţie de Tribunalul Suceava.
Astfel s-a dispus înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive.
„În baza mandatului de arestare preventivă cel în cauză a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.