Poliţiştii suceveni au probat activitatea infracţională în mai multe cauze de furt, 6 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni fiind identificate, faţă de 2 dispunându-se măsura reţinerii.
În noaptea de 10/11 august, persoane necunoscute au sustras din scara blocului unde locuieşte un bărbat de 45 ani din oraşul Gura Humorului, 2 biciclete lăsate neasigurate, prejudiciul fiind de circa 450 lei.
În urma continuării cercetărilor, poliţiştii structurii de Investigaţii Criminale Gura Humorului au identificat autorul ca fiind un tânăr de 26 de ani, din oraşul Frasin, în cauză fiind recuperată o bicicletă şi predată persoanei vătămate.
Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că tânărul este şi autorul altor 2 furturi comise în luna iulie a.c. în dauna a două persoane, cauze înregistrate cu autori necunoscuți.
La data de 16 august, în jurul orei 19.55, prin ,,S.N.U.A.U. 112’’, un bărbat de 68 ani, din municipiul Suceava, a sesizat faptul că în perioada 13 – 16.08.a.c., persoane necunoscute, prin forțarea sistemului de închidere al porții de acces în curte și al ușii principale de acces, au pătruns în imobilul nelocuit pe care-l deține în municipiul Rădăuţi, de unde i-au sustras bunuri.
În urma cercetărilor poliţiştii au reuşit să identifice persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 33 de ani, din localitate.
În cauză a fost începută urmărirea penală față de acesta, luându-se măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru a dispune procedural. Cel în cauză a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava.
În noaptea de 17/18.09.2014, prin forţarea şi escaladarea unui geam termopan, persoane necunoscute au pătruns într-o societate comercială din municipiul Rădăuţi, iar din interior au sustras produse alimentare și băuturi alcoolice, în valoare de aproximativ 1.500 lei.
În urma activităților întreprinse de polițiștii Biroului Investigații Criminale Rădăuți, la data de 23.09.2014, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea furtului ca fiind un tânăr de 18 ani, din orașul Vicovu de Sus și doi minori, unul de 15 ani şi celălalt 14 ani, ambii din municipiul Rădăuţi.
Astfel, din investigații, poliţiştii au probat activitatea infracţională a celor trei suspecţi şi în cazul furtului din auto comis la data de 22/23.09.2014, tot din municipiul Rădăuţi, fiind recuperate aproximativ 40% din bunurile sustrase.
Faţă de tânărul de 18 ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore și prezentarea în fața instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.