
,,Am fost primiți cu pâine și sare de micuții elevi îmbrăcați în costume populare, am întâlnit învățători, profesori și o mulțime de părinți, am vizitat școala și am participat la două momente artistice, unul în cadrul Muzeului Liceului, celălalt în sala de festivități, l-am ascultat pe Sergiu Axinte, directorul Liceului, prezentându-și cu mândrie școala, i-am provocat la discuții pe copii, pe părinți.Ne-au impresionat cabinetele pe specialități, biblioteca, materialul didactic folosit la ore, cantina liceului (care nu are internat) unde servesc micul dejun toți elevii din clasele I-IV și gimnaziu(400 de copii), iar cei din familii fără posibilități (vreo 200), iau și prânzul,o masă caldă, finanțarea fiind asigurată de Primăria Chișinăului.Se învață într-un singur schimb, spațiile școlare fiind suficiente, dragostea față de școală fiind asemenea dragostei față de casă. “Suntem o familie”, ne-a spus o doamna învățătoare, și am simțit acest lucru pe tot parcursul vizitei.M-am simțit extraordinar în “noua mea familie” și sper să nu-i dezamăgesc, sau ,altfel spus, “să nu fie o vizită cu punct, ci una cu puncte de suspensie”(am citat-o pe doamna profesoară de limba română”, a spus parlamentarul sucevean.