Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, s-a aflat duminică la inaugurarea grădiniței din comuna suceveană Voitinel. Alături de Corlățean s-a aflat și primarul PSD, Maria Pleșca.
Micuții însoțiți de părinți au venit în număr mare să vadă imobilul care a fost deschis cu ocazia începerii noului an școlar.
Edilul comunei a ținut să amintească localnicilor prezenți efortul pe care autoritățile l-au depus pentru fianlizarea investiței și că cei care se vor bucura de noua grădiniță vor fi nu numai copii ci și părinții acestora pentru că micuții vor învăța într-un imobil la standarde europene.