Preşedintele organizaţiei sucevene a Partidului Verde, Dan Acibotăriţă, susţine că sistemul educaţional din România are foarte mult de suferit din cauza lipsei de reacţie a autorităţilor.
„După 1989 statul român, prin miniştrii educaţiei, au făcut în aşa fel încât calitatea învăţămâtului să coboare sub cota zero. Din punctul nostru de vedere, al verzilor suceveni, politicienii români au mers pe principiul: cine nu are carte nu are minte şi-l putem manevra foarte uşor. Obiectiv realizat în procent de 80%. Din nefericire, lipsa educaţiei din România va avea repercusiuni în viitorul apropiat, atunci când ţara noastră va deveni, în mod cert, una bananieră, cu alte cuvinte vom ajunge categoric „preşul Europei”, a precizat Acibotăriţă.