Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a scos la licitaţie achiziţia pachetelor de rechizite pentru unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Suceava, în anul 2014.
Valoarea contractului este de 888,249 RON. Licitaţia electronică a fost câştigată de Lidana Com SRL din Suceava. Este vorba despre achiziţia a 40.850 de pachete cu rechizite şcolare.
În total au fost cinci oferte, dar numai două au fost admisibile, iar câştigătoare a fost oferta celor de la Lidana Com.
Firma are 20 de angajaţi şi o cifră de afaceri netă de 3 795 128. Societatea se ocupă cu comerţul cu amănuntul al ziarelor şi articolelor de papetărie, în magazine specializate.