

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la acoperişul casei şi la anexe, existând pericolul de propagare la depozitul de furaje şi la două gospodării învecinate.
Au ars acoperişul casei şi al anexelor, construcţie corp comun, cu învelitoare din tablă şi şindrilă pe astereală din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi. Au mai ars obiecte de mobilier şi alte bunuri. Flăcările au degradat planşeul construcţiei pe 200 de metri pătraţi, pereţii casei pe 15 metri pătraţi, tâmplărie PVC, aparatură electronică şi obiecte electrocasnice.
Pe timpul intervenţiei paramedicii pompieri SMURD au acordat asistenţă medicală pentru trei adulţi şi doi minori care au suferit atacuri de panică, însă pentru niciunul nu a fost necesar transportul la o unitate spitalicească.
Incendiul a fost lichidat la ora 3:00.
Cel mai probabil, flăcările au izbucnit prin efect termic al curentului electric, din cauza unui cablu (electric) cu izolaţia deteriorată.
Pompierii au salvat restul gospodăriei şi cele două locuinţe învecinate.