Un bărbat de 59 ani din municipiul Suceava a sesizat Poliţia despre faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică persoane necunoscute au sustras bunuri dintr-o societate comercială cu punct de lucru în comuna Moldova Suliţa.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că persoane necunoscute au sustras 240 litri de combustibil şi 35 litri ulei auto, dintr-o magazie aparţinând unei societăţi comerciale din Suceava, cu punct de lucru în comuna Moldova Suliţa, prejudiciul fiind estimat la circa 2.000 lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.