Agenţii Postului de poliție Cacica au oprit, sâmbătă, pentru control pe DC Runcu, pe raza comunei, autoturismul condus de un bărbat de 43 de ani, din comuna Arbore.
În urma verificării interiorului autoturismului, polițiștii au identificat un sac cu fermoar care conţinea două cadavre de animale sălbatice (capră sălbatică) și un iepure, despre care conducătorul auto a declarat că le-a cumpărat de la o persoană necunoscută, din satul Pîrteștii de Sus.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase care au stabilit faptul că în noaptea de vineri spre sâmbătă, conducătorul auto, împreună cu un bărbat de 31 de ani, din comuna Iaslovăţ și doi din municipiul Rădăuți, unul de 43 de ani și celălalt de 45 de ani, s-au deplasat cu două autoturisme, în fondul de vânătoare Solca, unde au împuşcat cu armele proprietatea bărbatului din comuna Arbore și a bărbatului de 31 de ani din comuna Iaslovăț, ambii vânători autorizaţi, două căprioare şi un iepure de câmp.
Cele două arme şi muniţia aferentă au fost ridicate pentru cercetări, iar cele 2 autoturisme au fost indisponibilizate la sediul poliției. Fiind audiate, 3 dintre persoanele implicate în eveniment au recunoscut participarea la actele de braconaj.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de: ”nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, ”uz de armă fără drept”, ”braconaj cinegetic”, precum şi a infracţiunii de ”transportul vânatului dobândit fără respectarea condiţiilor legale”.