Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din Rădăuţi, spart de hoţi

Sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din Rădăuţi a fost spart de hoţi. O femeie de 30 ani, din municipiul Rădăuţi, angajată a instituţiei, a chemat poliţiştii după ce, în noaptea de  miercuri spre joi, persoane necunoscute au pătruns în incinta birourilor instituţiei unde lucrează, respectiv Direcţia de Asistenţă Socială Rădăuţi, și au sustras bani şi bunuri.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, prin forţarea unui geam, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras circa 5.000 lei și alte bunuri aparţinând personalului instituției.

Pe timpul cercetărilor, un bărbat de 37 ani, din localitate, administrator al  unei societăţi comerciale, ce deţine un restaurant-bar în zonă, a sesizat poliția că în noaptea precedentă, persoane necunoscute  au pătruns prin efracţie în local, iar din interior au sustras mai multe bunuri electronice.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că în dimineaţa zilei de joi, între orele 04.00 şi 05.00, prin forţarea unui geam termopan, persoane neidentificate au pătruns în local și au sustras un set de două boxe, un DVD player, precum şi un joc de table, prejudiciul fiind de circa 3.500 lei.

Restaurantul-bar nu este asigurat cu sisteme de pază/supraveghere video şi nici nu este asigurat la vreo societate de asigurări pentru furt.

„În cauză s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*