Primăria municipiului Suceava a semnat, luni, contractul pentru modernizarea mai multor străzi cu o firmă din Iaşi, respectiv Geprocon SA. Banii provin din fonduri europene.
Valoarea contractului este de 25.857.000 lei fără TVA, adică 32.062.680 lei cu tot cu TVA, din care valoarea lucrărilor care urmeaază a fi executate este de 27.383.844 lei. Potrivit edilului Ion Lungu, lucrările ar urma să înceapă într-o săptămână.
Prin acest contract, urmează a fi modernizate zece străzi pe o lungime totală de 8,3 kilometri cuprinde. În aceşti bani intră şi modernizarea podului şi a pasarelei de la Iţcani.
Străzile care urmează să fie modernizate sunt: Traian Vuia, Cernăuţi (partea de la sensul giratoriu până dincolo de podul de la Iţcani), Grigore Alexandru Ghica, bulevardul George Enescu, Mărăşti, Mihai Eminescu, Plevnei (fără partea inclusă în celălalt proiect european de modernizare a străzilor din oraş), Calea Unirii (fără zona din celălalt proiect european de modernizare a străzilor), Cuza Vodă şi Universităţii.