Deliberativul județean a aprobat, luni, proiectul de hotârâre privind aprobarea amplasării în vecinătatea Palatului Administrativ a două panouri de informare, în vederea promovării proiectului „Implementarea de soluții e-guvernare la nivelul a 15 UAT-uri din județul Suceava III” , respectiv a proiectului „Implementarea de soluții e-guvernare la nivelul a 15 UAT-uri din județul Suceava I”, promovate în cadrul Programului Operaționale Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007-2013.
Cele două panouri vor fi amplasate în imediata apropiere a sediului Consiliului Județean.
Potrivit directorului executiv Ionela Elena Savin, de la Direcția managementul proiectelor din cadrul Consiliului Județean Suceava, una din condițiile impuse de finanțator se referă la promovarea pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea proiectelor, acestea având o durată de implementare de 18 luni. Prin intermediul panourilor depublicitate, se promovează date relevante în legătură cu proiectul și cu finanțatorul, motivpentru care în bugetele proiectelor s-au pevăzut fonduri pentru realizarea acestor panouri, iar în acest sens s-a emis, de către Primăria Suceava, un certificat de urbanism. Directorul executiv susține că perioada minimă de promovare este de 6 ani și 6 luni, fiind avansată propunerea ca acestea să fie amplasate pe o perioadă de 7 ani.
După discuții, deliberativul județean a votat în unanimitate acest proiect.