Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Trei bărbaţi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi cu lemn fără documente

În perioada 19 – 21 august, echipe mixte formate din polițiști ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava și lucrători silvici au executat o acţiune pe raza județului, pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, precum şi pentru controlul circulaţiei materialului lemnos.

Astfel, în cele trei zile, poliţiştii au aplicat 300 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 88.680 lei și au constatat 3  infracţiuni, din care 1 la legislaţia în domeniul silvic și 2 la regimul rutier.

Tot în cadrul acţiunii au fost confiscați 123,69 m.c. material lemnos în valoare de 23.674 lei.

 

Exemple :

– La 21.08.2014, au fost depistaţi 3 bărbați cu vârste între 35 și 42 ani, toţi din oraşul Dolhasca, care au tăiat fără drept 7 arbori cu un volum de 5,3 m.c. în valoare de 641,3 lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.

– Un bărbat de 37 ani, din comuna Dorna Arini, a fost depistat în timp ce transporta cantitatea de 8,45 m.c. lemn de foc, fără a poseda documente de însoţire.

Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional, iar materialul lemnos a fost confiscat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*