Premierul Victor Ponta susţine că o dată cu inaugurarea drumului Suceava- Botoşani, următoarea prioritate o reprezintă finalizarea Aeroportului „Ştefan cel Mare” de la Suceava.
„Vreau să fiu sigur că terminaţi aeroportul. Eu am alocat toţi banii, toată lumea lucrează şi aeroportul din Suceava va fi, în acest stat, un aeroport la nivel european. Am făcut acea schimbare fundamentală la legea ca să nu mai trebuiască să dea bugetul Consiliului Judeţean bani, pe care de altfel nici nu-i avea, ci direct constructorul cere de la unitatea de management, de la Programul Operaţional de Transporturi banii pe măsură ce lucrează. Altfel, vechea legislaţie pe care am modificat-o imediat ce am venit la Suceava şi am constatat că practic făcea imposibilă realizarea aeroportului, obligau Consiliile Judeţene care ştiţi foarte bine că nu au resurse pentru mari proiecte. Este un sistem pe care l-am implementat încă de anul trecut”, a spus primul ministru.
Aeroportul Suceava a fost închis pentru modernizare din 13 ianuarie, lucrările fiind realizate printr-un proiect de 105 milioane de lei, din fonduri europene, şi urmează să fie redeschis în toamna acestui an.
Se vor moderniza pista de rulare, balizajul, se va construi un nou turn de control şi se pregăteşte terenul pentru amplasarea sistemului de navigaţie.