Hramul Mănăstirii Suceviţa este Învierea Domnului, dar, potrivit unei vechi tradiţii, la praznicul Schimbării la Faţă, mănăstirea îşi sărbătoreşte al doilea hram, adoptat în urma desfiinţării schitului de pe Dealul Furcoi. An de an, la Mănăstirea Suceviţa, ziua de 6 august se desfăşoară după acelaşi plan. Dimineaţa devreme, înainte de a bate toaca şi a trage clopotele, pelerinii vin în biserica mare a mănăstirii, se închină la icoana Maicii Domnului, după care urcă pe Dealul Furcoi (nevorbind cu nimeni şi rugându-se) spre a se închina la crucea ce marchează locul Sfintei mese a vechiului schitMănăstirea Suceviţa, ctitorie a fraţilor Movilă, este aşezată în mijlocul unui încântător peisaj de munte, cu pante domoale şi împădurite, bine cunoscute călătorului care străbate plaiurile Bucovinei, pe valea pârâului al cărui nume îl va împrumuta.Începuturile vieţii monahale în zona Suceviţei sunt mult mai vechi decât mănăstirea propriu-zisă. Tradiţia orală precum şi existenţa unor toponime atestă că pe raza Suceviţei, încă din secolul al XIV-lea, existau trei sihăstrii şi un schit. Cea mai veche sihăstrie se crede că a existat pe locul unde este astăzi biserica parohială. Iar schitul care a existat pe aceste meleaguri a fost cel de pe Dealul Furcoi, despre care se aminteşte în balada „Ieremia Movilă şi sihastrul”, baladă publicată în scrierile preotului Iraclie Porumbescu, 1898.La Suceviţa nu s-a păstrat nicio pisanie care să precizeze numele ctitorilor sau data construcţiei; din documente reiese că iniţiativa înălţării aşezământului monahal se datorează lui Gheorghe Movilă, episcop de Rădăuţi, care a urcat treptele ierarhiei bisericeşti, devenind păstorul creştinilor din Moldova în calitate de mitropolit. Între anii 1582–1586, când fraţii Ieremia şi Simion Movilă ajung sfetnici de încredere ai voievodului Petru Şchiopul, încep să înalţe un ansamblu monahal de mari proporţii, pe măsura pretenţiilor şi posibilităţilor unor boieri foarte bogaţi şi conştienţi în acelaşi timp de descendenţa lor princiară.Biserica acestui ansamblu monahal, cu hramul Învierea Domnului, apare în hrisoavele de întărire a posesiunilor din 1586, unde se vorbeşte despre mănăstirea „nou zidită de părintele şi rugătorul nostru Gheorghie, episcop de Rădăuţi”.
Îndată după urcarea sa pe tronul Moldovei în 1595, Ieremia Movilă se va preocupa de împodobirea Mănăstirii Suceviţa cu picturi, înzestrând-o cu broderii, argintărie, manuscrise ce pot fi admirate şi astăzi în muzeul mănăstirii, organizat în sala de consiliu, pe latura de est a incintei. Pictura, ca şi toate celelalte creaţii, dovedesc existenţa unei adevărate şcoli, cu multiple preocupări artistice, care, continuând tradiţia, reprezintă în acelaşi timp şi un început de veac.Cea mai bine conservată, dintre toate ansamblurile picturale ale artei medievale moldoveneşti, pictura Suceviţei este în acelaşi timp tradiţională şi novatoare. Cu aspectul ei de uriaşă „carte ilustrată” sugerat de multitudinea scenelor, care acoperă aproape în întregime pereţii bisericii, atât în interior, cât şi în exterior, precum şi de prospeţimea paletei cromatice, deosebit de variată, această pictură constituie comoara cea mai de preţ a mănăstirii.
,,Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos este un eveniment descris de Evanghelie, în care Iisus se schimbă la faţă pe Muntele Tabor devenind strălucitor (Matei 17:1-9, Marcu 9:2-8, Luca 9:28-36), vorbeşte cu Moise şi Ilie şi este numit „Fiul lui Dumnezeu”. Este una dintre minunile lui Iisus menţionate în Evanghelii..Pe muntele Tabor se întâmplă evenimentul ne-aşteptat al Schimbării la Faţă a lui Iisus Hristos, eveniment care evoluează într-un mod total neprevăzut pentru ucenici, fără nicio înştiinţare şi pregătire de mai înainte. Atunci când Iisus Hristos a luat hotărârea să urce pe munte pentru a se ruga, a chemat pe trei dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai Săi, pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, să-L însoţească. În scena Schimbării la Faţă, Iisus este încadrat de Moise şi Ilie, care apar brusc, în timp ce ucenicii rămân la poalele vârfului, fără să aibă idee de cele ce se săvârşeau. Moise reprezintă legea, iar Ilie proorocii, lege şi prooroci ce fac referire cu claritate la Mesia cel aşteptat. Schimbarea la Faţă a deschis o cale pentru înţelegerea persoanei adevărate a lui Iisus ca Hristos şi Dumnezeu.În cuvintele troparului praznicului – „Schimbatu-Te-ai la faţă, în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie!” – se cuprinde adevărul că Iisus Hristos şi-a arătat Slava Dumnezeirii Sale nu pe cât este ea, ci numai cât poate fi ea cuprinsă în marginile puterii de cunoaştere ale firii omeneşti. Pentru că Dumnezeirea firii Sale este mai presus de înţelegerea omenească, Domnul Hristos a ales ca simbol al ei lumina. Cu acest prilej Iisus Hristos a fost văzut deodată ca Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, dumnezeirea Sa strălucind în firea omenească cu tot atâta evidenţă cu câtă era văzută mai înainte omenitatea sa purtătoare de dumnezeire.Invirea norului pe Tabor nu arată numai prezenţa lui Dumnezeu, ci şi slava Fiului. Norul creează sentimentul unui element intermediar şi separator între cei care locuiesc în cer şi cei care continuă să trăiască jos, pe pământ. Acest eveniment al Teofaniei de pe Tabor uneşte cerul şi pământul şi unifică cele două lumi. Acelaşi lucru îl arată şi glasul Tatălui, „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, de acesta să ascultaţi! (Luca 9:35)”, care se aude din nor şi care descoperă noua realitate. Iisus este Fiul în care Dumnezeu „binevoieşte” şi, de asemenea, este Cel pe care Dumnezeu Îl alege şi pe Care Îl trimite în lume pentru lucrarea Sa izbăvitoare.Taborul, ca un nou Sinai, ne descoperă acum lumea nouă a harului şi ne arată adevărata faţă a lui Iisus – Fiul preaiubit şi slăvit. În sens duhovnicesc, Biserica este Taborul creştinătăţii, iar inima – aceea care ascunde în ea atâtea chemări şi taine – este coliba fericirii pe care voia s-o facă Petru pe Tabor”, a spus maica Mihaela ,stareta Manastirii Sucevita.
Praznicul Schimbării la Faţă ne cheamă pe fiecare dintre noi la o schimbare lăuntrică, la limpezire, la curăţirea inimii de patimi, la luminarea minţii, la trăirea vieţii noastre după Voia cea sfântă a lui Dumnezeu, care totdeauna doreşte binele şi mântuirea tuturor oamenilor. Pentru aceasta este de trebuinţă ca fiecare credincios să dorească să fie cu Hristos, să se străduiască să meargă împreună cu El şi cu Sfinţii Apostoli în muntele Taborului. Ne-a rămas şi credinţa că apa izvorului din vecinătatea fostei sihăstrii nu se alterează, oricât de mult ar fi păstrată; astfel încât închinătorii fac rugăciuni pe locul unde a fost schitul şi iau provizii de apă din izvorul binecuvântat. În 2007, credincioşii care au urcat dealul, au avut bucuria să găsească alături de Cruce o bisericuţă construită de suceviţeni, prin osârdia părintelui paroh Traian Molea, bisericuţă ce a fost sfinţită cu hramul Schimbării la Faţă şi a Sfintei Teodora de la Sihla, de către ÎPS Pimen, la data 26 octombrie 2006.
Începând cu ora 7, în curtea bisericii se oficiază slujba de sfinţire a apei şi a Sfântului Maslu, de obicei cu mai mulţi preoţi, iar în biserică se citeşte canonul sărbătorii şi acatistul Schimbării la Faţă. Pe scena împodobită cu brad din curtea mănăstirii, la ora 9, începe Sfânta Liturghie oficiată de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi, avându-l în frunte pe ÎPS Pimen ori alt ierarh al Bisericii Ortodoxe.La final, participanţii la slujbă sunt invitaţi la o agapă frăţească.
„Sărbătoarea Schimbării la Faţă este un moment de sfinţire, de binecuvântare şi de comuniune între cler şi credincioşii adunaţi din toate colţurile ţării şi un îndemn stăruitor de a ne curăţi de patimi şi de a urca cu mintea în muntele Taborului să-L vedem pe Hristos, devenind aşa cum ne vrea Dumnezeu: făcători de fapte bune, cinstiţi, cu inima curată, iubitori de Dumnezeu, de oameni şi de patrie”, a mai spus maica Mihaela, stareta manastirii.
