Deşi poliţiştii au atras în nenumărate rânduri atenţia cu privire la reguli preventive minime ce trebuie respectate, 90 de furturi din cauza neasigurării uşilor au fost sesizate în primul semestru al anului.
Luni, o femeie de 83 de ani, din municipiul Rădăuţi, a sesizat poliția despre faptul că pe 1 august, persoane neidentificate, prin escaladarea unui geam lăsat deschis i-au sustras dintr-o cameră a locuinţei suma de 180 lei.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor.
„Nu lăsaţi la plecarea din locuinţă uşile sau ferestrele deschise şi asiguraţi-le cu sistemele de inchidere. Nu depozitaţi cheile de la uşi sub preşuri, în hainele lăsate în cuierul exterior, în ghivecele de flori sau în alte asemenea locaţii improprii. În cazul în care este vorbadespre case în construcţie care se află într-o zonă izolată, asiguraţi-vă că o persoană de încredere poate să treacă zilnic pe la respectiva locaţie şi să o supravegheze. Asiguraţi iluminarea şi îngrădirea perimetrului. Nu depozitaţi bunuri în casele aflate în construcţie (mobilier, electronice, electrocasnice, etc.”, sunt recomandările poliţiştilor.