Interpreta de muzica populara Maria Ciobanu a venit la Suceava şi a facut publicul, si in mod special, femeile sa planga in timpul spectacolului sustinut duminica dupa-amiaza.
Cunoscuta ca „privighetoarea muzicii romanesti”, vedeta a sustinut un spectacol de muzica populara de o ora si jumatate si nu de 40 de minute cum era programat. Chiar daca peste o luna de zile, va implini frumoasa varsta de 77 de ani, Maria Ciobanu a uimit publicul, din nou, cu vocea sa, live.
La o varsta pe care multi ar invidia-o pentru vocea sa, interpreta a vrut sa demonstreze sutelor de spectatori prezenti ca varsta nu conteaza atunci cand faci ceva din pasiune. Ea a renuntat la playback si a cantat iubitorilor de folclor cantece, unele bisericesti in premiera. Unul din cantece a fost dedicat in mod special maicii Marina, cea care are grija de vedeta.
Maria Ciobanu a primit din partea publicului o icoana cu Isus Hristos si un stergar traditional, specific zonei Campulungului.Chiar daca a reusit sa impresioneze publicul pana la lacrimi, Maria Ciobanu s-a simtit obosita. Ea a fost
ajutata sa se deplaseze de Maica Marina si de o familie de prieteni din Suceava .
„Ma bucur ca ma iubiti.Nu am fost de mult la Suceava. Voi veni cand voi fi din nou invitata. Ar trebui intai sa ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a iubit pe mine. Peste o luna voi implini 77 de ani. Sunt fericita ca voi fi iarasi bunica. Sunt fericita pentru copii si nepotii mei. Sunt talentati si le multumesc mult pentru asta. De ziua mea ce sa imi doresc? Ma rog la Dumnezeu sa fiu sanatoasa si eu si copiii mei, nepoteii, dar sanatate le urez si dusmanilor mei ca sunt destui”, ne-a declarat Maria Ciobanu.