Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Avocatul lui Vasile Lavric: Clientul meu este acuzat de tentativă de omor şi de omor prin tranşare, ori nu există niciun fel de probă în acest sens

„Lovire în formă simplă şi nu tentativă de omor”,  aceasta este infracţiunea pentru care ar putea fi încadrat Vasile Lavric din Rădăuţi, bărbatul acuzat că şi-ar fi lovit soţia cu ciocanul în cap. Afirmaţia a fost făcută, vineri,  de avocatul  rădăuţeanului Cezar  Crăciunescu de la Baroul Suceava în faţa completului Curţii de Apel Suceava. După deliberări, instanţa a decis ca Vasile Lavric să rămână în arest preventiv .
Mai mult, apărătorul susţine că o altă acuzaţie a lui Vasile Lavric este omor prin tranşare, ori nu există nimic concret în acest sens. Apărătorul speră să nu se ajungă la o condamnare fără probe în aceasta caz .
Vineri, la Curtea de Apel Suceava a fost pe rol contestaţia împotriva menţinerii arestării preventive a lui Vasile Lavric în dosarul penal având ca obiect comiterea infracţiunii de tentativă de omor, aflat în prezent pe rol la Tribunalul Suceava, şi cererea de revocare a măsurii de arestare preventivă.
Avocatul susţine că acest dosar este deosebit de complex şi are numeroase lacune.
„Se încearcă prin acest artificiu juridic, şi aş putea spune ca acest inculpat să poată fi arestat pentru a nu-şi putea face în vreun mod apărarea. În altă ordie de idei, este vorba şi de o prescripţie a vinovăţiei răspunderii penale pentru această faptă care ar fi fost comisă în 2 noimebrie 2000. Fără doar şi poate, acest dosar a fost mediatizat excesiv, în sensul că la data când s-a dispus reţinerea acestui inculpat şi luarea măsurii arestării preventive de către Curtea de Apel Bucureşti, acest dosar vine practic printr-o infirmare a unei soluţii care s-a făcut într-un dosar vechi din 2005 şi, practic, s-a pornit printr-o simplă şi aşa zisă plângere a numitei Iordache Cornelia, fosta soacră a lui Vasile Lavric cu care acesta este în relaţii de duşmănie de 10 ani. Practic, aceasta a dorit ca Lavric Vasile să fie arestat pentru o presupusă faptă de tentativă de omor şi, categoric, se fac cercetări pentru dispariţia celor trei surori, fiicele lui Iordache Cornelia”, a spus Crăciunescu.
Potrivit avocatului, clientul său este arestat pe baza unor înscrisuri de la un medic de la Spitalul municipal Rădăuţi şi a unei sesizări venite din partea Corneliei Iordache.
Din datele pe care le avem şi o să punem probe la dosar, pe fond, fosta soţie a lui Lavric Vasile, Nicoleta, a fost văzută în Italia. Ori vă daţi seama că această persoană există. Cele menţionate de procurorul care a întocmit rechizitoriul în acest dosar şi care face cercetări în celălalt dosar, nu vor rezista în instanţa de judecată. Este un dosar care ridică multe semne de întrebare, un dosar care va trebui, din punctul meu de vedere, instrumentat corespunzător şi în niciun caz să se ajungă la o condamnare fără probe. Pentru că aici se va ajunge dacă nu se va reuşi să se probeze faptul că acest inculpat s-ar face vinovat de presupusa faptă de tentativă de omor şi de celelate fapte cum se pretinde a fi, respectiv omor prin tranşarea victimei. Ori deja se ştie, au fost făcute numeroase săpături la locuinţa inculpatului, a părinţilor acestuia şi în alte locuri din judeţul Suceava  şi nu s-a găsit niciun fel de probă de oase sau alte probe biologice din care să rezulte măcar că acest inculpat ar avea vreo contribuţie cu vreun aspect legat de învinuirile care i se aduc. Consider că în prezent i se face o mare nedreptate acestui inculptat în sensul că nu sunt probe concludente la dosar care să ducă la arestarea lui şi care de mai bine de 4 luni e în puşcărie. Mai mult, acesta a intrat în refuz de hrană de 21 de zile şi a avut şi o criză, fiind internat la Secţia Reanimare a Spitalului Judeţean Suceava”, a mai spus Crăciunescu.
În faţa completului de judecată, Vasile Lavric a susţinut în continuare, cu tărie, că este nevinovat şi că dosarul pentru care este arestat este o făcătura din partea fostei soacre cu care este în duşmănie şi care l-a vrut după gratii.
Apărătorul lui Vasile Lavric a susţinut că fosta soacră a clientului a avut în anii precedenţi numeroase reclamaţii la adresa acestuia. Ea, alături de alţi martori, au fost sancţionati contravenţional sau condamnaţi penal pentru acuzaţii neîntemeiate la adresa lui Vasile Lavric.
Avocatul susţine că în cazul în care s-ar lua în calcul faptul că Lavric ar fi lovit-o pe soţia sa, Nicoleta, şi pe baza înscrisurilor medicale, acesta ar putea fi acuzat de lovire în formă simpla şi în niciun caz tentativă de omor. În acest caz, clientul său nu trebuie să fie arestat deoarece Codul Penal nu prevedea  la acea dată arestarea.
„La dosar sunt acele înscrisuri de la medic, Nicoleta fiind diagnosticată cu TTC, escoriaţii şi plagă parietală care însă nu i-au pus viaţa în pericol. Necesită îngrijiri medicale de maxim 15 zile. Dacă ar fi fost multiple lovituri cu un ciocan, cum susţine mama acesteia, dar şi procurorul de caz, atunci categoric, partea vătămată ar fi făcut plângere penală pentru anumite infracţiuni. Cornelia Iordache spune că ar fi auzit că partea vătămată ar f fost lovită de fostul soţ cu un ciocan şi ar fi avut multiple lovituri. Procuroul de caz arată că Nicoleta Lavric a fost lovită cu un corp contondent(ciocan) de mai multe ori, însă dacă era aşa, organele de poliţie găseau acest corp contondent sau ciocan  după producerea evenimentului şi erau probe clare la dosar. Sunt şi persoane care îl cunosc pe Vasile Lavric în Rădăuţi şi care susţin că acesta nu prezintă pericol public, că este o persoană săritoare şi este cunoscut ca mecanic auto. Această plângere a Corneliei Iordache a dus la o întreagă sarabandă de acuzaţii care, din punctul meu de vedere, nu are niciun fel de probă. Ori de la data când acesta ar fi fost acuzat că ar fi lovit-o cu ciocanul, au mai trăit împreună încă cinci ani”, a mai spus avocatul Cezar Crăciuneascu.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*