În timp ce autorităţile locale caută bani să repare infrastructura afectată de inundaţii, Apele Române îşi bat joc de albii. În unele localităţi, apele abia îşi urmează cursul din cauza faptului că albiile s-au transformat în tufişuri, iar primarii nu pot interveni pentru că nu sunt lăsaţi de cei care le administrează. De ani buni, albiile nu au mai fost curăţate, fiind transformate în adevărate poieniţe.
Primarul comunei sucevene Iaslovăţ, Ion Cotoară, susţine că nu poate interveni pe motiv că albiile aparţin de Apele Române şi este în atribuţia acestei instituţii să îşi facă treaba.
Mai mult, edilul ar putea fi amendat dacă va face lucrări de curăţire a pâraielor, fiind atenţionat în acest sens.
„Nu putem interveni deşi o viitură ar crea din nou probleme. Nu putem interveni, suntem cu mâinile legate. Aici au fost inundaţii şi multe gospodării au fost afectate inclusiv podeţele. Refacem infrastructura, ne zbatem, dar cei de la Apele Române nu îşi fac treaba”, ne-a spus primarul comunei.
Comuna Iaslovăţ a fost afectată de câteva ori de inundaţii. Kilometri de drum, podeţe şi poduri au fost distruse şi zeci de gospodarii inundate din cauza viiturilor.