Cercetat penal într-un dosar de corupţie privind scandalul acordării subvenţiilor ilegale acordate de APIA, Consiliul Judeţean Suceava îl păstrează pe Eugen Mogoş la Aeroportul Salcea-Suceava. Luni, consilierul judeţean PDL Cristian Irimie a susţinut, în cadrul reuniunii deliberativului judeţean că directorul APIA Suceava, Eugen Mogoş, care la acest moment este suspendat din funcţie, ar trebui să demisioneze ori să fie schimbat din postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Aeroportului „Ştefan cel Mare”.
Mogoş este anchetat penal alături de alte şase persoane de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu în dosarul subvenţiilor agricole acordate ilegal din fonduri europene.
Democrat -liberalul Cristian Irimie a spus că nu este indicat ca Eugen Mogoş să rămână preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului, în condiţiile în care la Aeroport se derulează un proiect de modernizare cofinanţat de Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, secretarul judeţului Suceava, Petru Tanasă, cel care supraveghează modul în care este aplicată legislaţia în cadrul structurilor subordonate Consiliului Judeţean, este de altă părere. El a spus că, din punct de vedere legal, Eugen Mogoş beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, în timp ce din punct de vedere moral situaţia este discutabilă. Eugen Mogoş este membru PSD. Regia Autonomă Aeroportul Suceava are drept unic acţionar Consiliul Judeţean, care este condus de preşedintele CJ Cătălin Nechifor, la rândul său social-democrat. Una peste alta, până la o soluţie definitivă din partea instanţei, Eugen Mogoş, care a rămas fără leafa de la APIA Suceava pe perioada cât este suspendat încasează bani de pe postul de şef al Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome Aeroportul.