Poliţiştii suceveni atrag atenţia să vă asiguraţi foarte bine locuinţele şi casele aflate în construcţie. De la săptămână la săptămână, numărul caselor sparte de hoţi creşte.
Sâmbătă, de exemplu, un bărbat de 39 ani, din comuna Vereşti, a sesizat poliția despre faptul că în perioada 15.06. – 23.07.2014, cât a fost plecat la muncă în străinătate, persoane necunoscute au forţat un geam termopan de la camera centralei construită în spatele casei nelocuite, aflată în stadiul de construcţie și amplasată în comuna Şcheia, iar din interior au sustras materiale de construcții și ustensile în valoare de 2.000 lei.
Tot sâmbătă, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin ”S.N.U.A.U. 112” de un bărbat de 24 ani, din comuna Dumbrăveni, fără forme legale în municipiul Suceava, despre faptul că la 27.07.2014, în intervalul orar 11.00-18.30, persoane necunoscute, au escaladat un geam de la parter, lăsat întredeschis, au pătruns în interiorul casei și i-au sustras bijuterii în valoare de 400 lei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de la furt calificat, pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului, susţin reprezentanţii Poliţiei.