O familie din Dolhasca, județul Suceava, a impresionat întreaga comunitate prin povestea lor de iubire. Deși bărbatul are 40 de ani de când a rămas infirm, soții Virginia și Mihai Gheorghițoaia, de 72 și respectiv 75 de ani, au sărbătorit 50 de ani de căsnicie.
La nunta de aur le-au fost alături cele două fiice împreună cu soții, cele trei nepoate, nepoţii, dar şi alte rude apropiate. Povestea lor de dragoste poate fi invidiată de mulți. Au trăit cele mai frumose, dar și poate cele mai triste momente impreună, însă nu s-au despărțit.
„Ne-am înţeles tot timpul.Uneori era destul și o privire”, ne destăinuire doamna.
Ei spun că secretul unei asemenea căsnicii este iubirea și munca împreună.
„Așa a dictat Dumnezeu, ca noi să rămânem atâta timp împreună. Am muncit și am trecut prin multe, și bune și rele, şi asta ne-a ținut alături”, povesteşte şeptuagenarul. De cealaltă parte, Virginia Gheorghițoaia crede, însă, că iubirea puternică pentru soţul ei a făcut ca mariajul ei să nu eșueze timp de 50 de ani.
„Credeți că nu erau cârcotași care mă priveau cu un ochi și îmi spuneau de ce mai stau cu el dacă a rămas infirm. Însă niciodată nu m-am gândit la așa ceva. Acelaşi sfat îl am și pentru tinerii căsătoriți. Să se iubească foarte mult. Iar soțiile să-și mai ierte soții și să fie îngăduitoare, pentru că femeia duce casa“, spune femeia.
Dacă îi întrebi ce este dragostea, nu spun că durează doar trei ani, că nu au avut când să-l citească pe Beigbeder.
„Dragostea cea mare ţine cam un an de zile, zic mirii, până apar copiii. Apoi, dacă te iubeşti, rămâne până la bătrâneţe respectul şi înţelegerea şi puteţi trăi împreună încă 100 de ani.“, spune femeia.
De 50 de ani, împart și bune și rele, Virginia Gheorghițoaia este o femeie discretă care l-a sprijinit întotdeauna și a făcut față cu înțelepciune tuturor momentelor.
„Ne-am luat din dragoste. Mă îndrăgostisem de ea la un bal într-o iarnă după ce venisem într-o permisie de la armată. Făceam stagiul militar la Securitate, Pază și Ordine la Insula Balta Brăilei după ce ma perfecționasem la Fălticeni și Râmnicu Sărat timp de 9 luni. Ajuns din nou la unitate, după o permisie, i-am povestit unui coleg că am cunoscut o fată de la mine din sat și că sunt oarecum îngrijorat să nu mi-o fure altcineva. Era frumoasă și roiau băieții pe lângă ea. El mi-a spus că cel mai simplu este să mă fac membru de partid că așa pot pleca acasă, chipurile să îmi fac dosarul. Și așa am făcut. Într-una din zile, am ieșit la raport și zic comandantului că vreau să mă fac membru de partid. Și el era surprins, mă întreba ce mă determină, cum așa dintr-o dată. I-am spus că îmi place partidul, că are grijă de tineri, că îi promovează, că citesc Scânteia și că aș fi mândru să fiu și eu în rândurile Partidului Muncitoresc Român. Și așa am obținut permisia și am plecat în permisie. Cât de bucuros eram. Dincolo de faptul că îmi făceam documentele pentru dosar că trebuia să îl completez în cele 14 zile, cât primisem permisia, am avut timp să o cuceresc pe cea care avea să îmi fie soție. Ne-am căsătorit pe 23 augus, zi aleasă întâmplător și am rămas împreună”, ne-a destăinuit bărbatul.
Au împreună două fete care sunt deja la casele lor, căsătorite și trei nepoate. Iubirea soților Gheorghițoaia este parcă desprinsă din poveste pentru că deşi soțul a rămas infirm în urma unui accident de tren pe când bărbatul avea 35 de ani, au rămas împreună.
„Sigur că a fost o lovitură nu numai pentru soțul meu că a rămas infirm, ci și pentru mine. Aveam două fetițe mici, eram o familie fericită, dar poate pentru moment a fost ceva care s-a întâmplat pe neașteptate pentru că am constatat că dragostea noastră este mai presus de toate. Ne-am împărțit treburile casnice, eu mi-am văzut de muncă, iar soțul avea grijă de copii, de casă și viața a mers înainte. Fetițele au terminat liceul, facultatea, cred că emoțiile erau mai mari de acum, atunci când aveau examene decât situația în care se afla soțul. Cât suntem sănătoși și putem fi alături de ei, noi suntem fericiți“, a adăugat cu emoție femeia.
Bărbatul este pasionat încă din tinerețe de șah. A fost chiar și campion al localității la un concurs de profil. Chiar dacă asemenea competiții nu se mai organizează, zilnic îi deschid poarta casei pasionații de șah, iar partidele țin ore întregi.
Cu ochii in lacrimi, nu au uitat nicio clipă cum a început povestea lor de dragoste. Care să fie oare secretul unui cuplu sudat și de durata? “Multă îngăduiță și multă înțelepciune. Ne-am enervat, dar unul din noi a tăcut când celălalt era mai nervos”, a declarat Virginia.